În Bucureștiul liniștit și lipicios de august, invităm adolescente curioase într-o călătorie de autocunoaștere și explorare feminină.
Colectiva Vagenta și Black Button lansează apelul pentru Școala feministă de vară, un exercițiu creativ de conectare a două generații de femei care să împărtășească experiențe de viață, idei și cunoștințe.
„Singurul meu păcat e pielea. Ce-am făcut să fiu atât de învineţit?”
–Fats Waller, “(What Did I Do to Be So) Black and Blue?”
“Cutreieram străzile Manhattanului, gândindu-mă.”
–Walt Whitman, “Manhattan’s Streets I Saunter’d, Pondering”
Ultimele versuri din Oameni găunoşi al lui T.S. Eliot îmi răsună în minte ca o profeţie:
Aşa se sfârşeşte lumea.
Aşa se sfârşeşte lumea.
Aşa se sfârşeşte lumea.
Nu cu un bang, ci cu un scâncet.
Te-ai putea gândi că odată cu ascensiunea lui Donald Trump în SUA, a lui Marine le Pen în Franța, a mișcărilor neo-naziste și KKK proaspăt energizate și numărul din ce în ce mai mare în întreaga lume (dar în special în Europa) al celor care își exprimă public rasismul, antisemitismul, sexismul, homofobia, transfobia și xenofobia, acum ar fi momentul perfect să susținem sus și tare diversitatea. Acum ar fi momentul să discutăm cât mai mult despre asta. Și totuși acum pare momentul perfect să nu mai vorbim despre asta.
Sau cel puțin să nu mai vorbim despre asta la fel cum am făcut-o până acum. De ce acum, când pare că avem nevoie cel mai mult de această voce? Problema e cu toată vorbăria asta. Liberalii, în mod special, iubesc să vorbească. Dezbatem probleme, explorăm unghiul conservator (deși ei nu ne întorc niciodată favoarea), vorbim despre soluții, ba chiar încercăm să-i tolerăm pe cei care nu ne tolerează. Problema cu aceste conversații este că asta e tot ceea ce facem. Avem paneluri despre diversitate și invităm scriitori de culoare, poate pe Roxanne Gay sau pe Junot Diaz, sau pe un nativ american și/ sau australian cât să nu-i ignorăm pe nativi. Invităm un tip sau o tipă gay, cu puncte bonus dacă e și de culoare. Apoi invităm câțiva albi care susțin că înțeleg, chiar dacă sunt siderați de conflictele rasiste ce izbucnesc în campusurile universitare (nu sunt toți copii bogați?) sau de Black Lives Matter.